Cultul personalității în perioada interbelică (Hitler, Mussolini și Stalin)

INTRODUCERE


      Secolul XX a reprezentat, fără îndoială, o perioadă fundamentală în ceea ce privește definirea, impunerea regimurilor totalitare la nivel mondial, ale cărei consecințe înfiorătoare ni se par ireale. Stalin, Hitler, Mussolini sunt doar câțiva dintre conducătorii al căror abuz de putere a generat haos și dezechilibru dificil de descris, dictaturile lor transformându-se în unele dintre cele mai sângeroase momente ale istoriei. Frica și teama de execuție au reprezentat doar câteva dintre ororile secolului trecut, alături de imbosibilitatea exprimării libere și de renumitul fenomen psihologic al Cultului personalității. Acest element al propagandei specific regimului totalitar asigura impunerea conducătorului sub model divin, adorat și respectat de către întregul popor, venerarea excesivă, constrastul dintre faptele prezentate si realitate fiind dureros de dificil de acceptat și de respectat.



   Cultul personalității este un termen care definește venerarea excesivă a unui singur conducător aflat încă în viață. El tinde să prezinte liderul și statul ca fiind contopiți, devenind imposibil să înțelegi viața unuia fără celălalt. De asemenea, ajută să justifice conducerea dură dictatorială, iar propaganda îi face pe cetățeni să creadă că acționează ca cei mai drepți conducători. În plus, cultul personalității mai urmărește deseori să zădărnicească orice fel de opoziție din interiorul elitei conducătoare

      Astfel, restrângerea libertății de exprimare, limitarea unui drept fundamental din perspectiva democratică, a reprezentat un fapt „banal” în secolul XX, obișnuit, al cărui scop propagandistic s-a redus la controlul individului si a societății, la manipularea în masă și la înlăturarea treptată a capacității de formare a opiniei.

       De cele mai multe ori, cultul personalității atingea proporții și intensități exagerate, promovând bunătatea, grandoarea conducătorului, alături de o situație politică utopică, drepturi respectate si prosperitate. Nu era un mister  faptul că nimic din cele prezentate nu coincidea cu realitatea, însă riscul pedepsei, al persecuției, era elementul ce asigura acceptarea si supunerea.


Nazismul

Adolf Hitler (1934-1945)


      Nazismul sau național-socialismul (în germană: Nationalsozialismus) a fost ideologia și politica totalitară naționalistă, rasistă, antisemită și anticomunistă a Germaniei naziste, care au fost aplicate în timpul dictaturii lui Adolf Hitler în statul german între 1933 și 1945. Cuvântul "nazism" provine de la prescurtarea numelui național-socialism.In momentul de față, în Germania, nazismul precum și folosirea svasticii sunt interzise prin lege, dar mai există grupări și chiar partide neonaziste, unele ilegale. Folosirea simbolurilor naziste, inclusiv a svasticii, nu este permisă în Germania decât în cazuri excepționale.

      În urma preluării puterii naziste în 1933, Hitler a înființat Ministerul iluminării publice și al propagandei din Reich, condus de Joseph Goebbels. Scopul Ministerului a fost să asigure comunicarea cu succes a mesajului nazist prin artă, muzică, teatru, filme, cărți, radio, materiale educaționale și presă, inca din scoli, cand copiilor li se spunea sa isi iubeasca conducatorul precum mama si tatal.


      Mitul lui Hitler


        Propaganda nazistă îi înfățișa adesea pe evrei ca fiind angajați într-o conspirație pentru a provoca război. Aici, un evreu stereotipizat conspiră în culise pentru a controla puterile aliate, reprezentate de drapelele britanice, americane și sovietice. Legenda scrie: „În spatele puterilor inamice: evreul”(1942, Muzeul Memorial al Holocaustului din SUA, Helmut Eschwege):

 

      
  
     

  Rolul filmului

      Filmele au jucat un rol important în răspândirea antisemitismului, a superiorității puterii militare germane și a imaginii negative a evreilor, așa cum este definită de ideologia nazistă. Filmele naziste îi înfățișau pe evrei ca niște creaturi „subumane” care se infiltrează în societatea ariană. De exemplu, "Eternul Evreu" (1940), regizat de Fritz Hippler, îi înfățișează pe evrei ca paraziți culturali rătăciți, consumați de vicii. 

      Unele filme, cum ar fi "Triumful voinței" (1935) de Leni Riefenstahl, i-au glorificat pe Hitler și mișcarea național-socialistă. Alte două lucrări Riefenstahl, "Festivalul Națiunilor" și "Festivalul Frumuseții" (1938), au înfățișat Jocurile Olimpice de la Berlin din 1936 și au promovat mândria națională pentru succesele regimului nazist la Jocurile Olimpice.

Afis publicitar pentru filmul antisemit "Der ewige Jude"

Rolul ziarelor

      Ziarele din Germania, mai presus de toate "Der Stürmer" (Atacatorul), au desenat desene animate care foloseau caricaturi antisemite pentru a-i înfățișa pe evrei. După ce germanii au început cel de-al Doilea Război Mondial cu invazia Poloniei în septembrie 1939, regimul nazist a folosit propagandă pentru a arata civililor și soldaților germani că evreii nu erau numai dușmani subumani, ci și periculoși ai Reichului German. Regimul urmărea să obțină sprijin, sau cel puțin acceptarea, pentru politicile care vizează îndepărtarea permanentă a evreilor din zonele de așezare germană.




Un cuplu german citește un afișaj în aer liber al ziarului antisemitist "Der Stürmer" ( Germania, 1935).


Acoperirea atrocităților și a criminalității în masă

     În timpul punerii în aplicare a „Soluției finale”, uciderea în masă a evreilor europeni, oficialii SS la centrele de ucidere au obligat victimele Holocaustului să mențină înșelăciunea necesară pentru a deporta evreii din Germania și au ocupat Europa cât mai subtil posibil. Şefii taberelor de concentrare și a centrelor letale i-au obligat pe prizonieri, mulți dintre care ar muri în curând în camerele de gaz, să trimită cărți poștale acasă, precizând că sunt tratați bine și trăiesc în condiții bune. Aici, autoritățile taberei au folosit propaganda pentru a acoperi atrocitățile și crimele în masă.
      

Mobilizarea populației

     Regimul nazist a folosit propaganda eficient pentru a mobiliza populația germană pentru a-și susține războaiele de cucerire până la sfârșitul regimului. Propaganda nazistă a fost esențială pentru a-i motiva pe cei care au pus în aplicare uciderea în masă a evreilor europeni și a altor victime ale regimului nazist şi, de asemenea, a servit pentru a asigura atragerea publicului străin şi înțelegerea persecuției și uciderii în masă ca şi instrument de "curăţare a societăţii" de către milioane de oameni care nu aveau o opinie formată.



Fascismul

Benito Amilcare Andrea Mussolini (1922-1943)


       Acest regim il are  în frunte pe liderul să Benito Mussolini, care vine la putere în 1922 pe cale violentă.El a creat un stat fascist utilizând propaganda și teroarea de stat. Folosindu-și carisma, controlul total al mediei și intimidarea rivalilor politici, a ruinat sistemul democratic de guvernare existent.
   
  Fascismul este o ideologie politică radicală și autoritară de aripă dreaptă definită, în primul rând, de un naționalism radical (numit și "ultranaționalism"), de o putere dictatorială, de suprimarea opoziției și de o puternică regimentare a societății și a economiei. Fasciștii încearcă să organizeze o națiune în conformitate cu perspectivele, valorile și sistemele corporatiste, inclusiv sistemul politic și economia.

      Fasciștii cred că o națiune presupune o conducere puternică, o singură identitate colectivă și capacitatea de a comite violențe și război, cu scopul de a menține națiunea puternică.


  Inca din 1919, Mussolini a fondeaza la Milano primul grup politic de orientare fascistă. Iniţial programul grupului său politic avea o orientare strict naţionalistă, căutând să atragă categoria largă a veteranilor primului război mondial.


        Mai târziu, realizând că grupul său ţintă de veterani de război nu este suficient pentru realizarea ţelurilor sale politice, Mussolini a adăugat o altă componentă programului său fascist, care se adresa specific italienilor bogaţi, proprietari de companii şi terenuri.




      Benito Mussolini ar fi vrut să redea Italiei gloria Romei Antice și strălucirea Renașterii Italiene.De aceea,  Mussolini înființează propriul său ziar, Il Popolo d'Italia (Poporul Italiei, în limba română), în care scrie editoriale virulente prin care încerca să determine schimbarea opiniei publice în sensul dorit de el cu scopul de face ca Italia să intre în război. Când Italia a intrat în război, Benito Mussolini s-a înscris ca voluntar în armată, devenind caporal, precum un alt caporal celebru, Adolf  Hitler.

     Acesta a ajuns cunoscut dupa ce , din dorinta de a isi arata puterea militara , a cauzat moartea a peste 400000 de oameni in cel de al doilea Razboi Mondial.



     Propaganda fascistă i-a prezentat mereu pe Hitler și Mussolini drept prieteni apropiați. Această relație a fost însă o simplă construcție a propagandei. De fapt, relațiile dintre cei doi lideri fasciști nu au fost niciodată excelente. Dupa numeroase neintelegeri , Mussolini îi spune unui oficial german că Germania nazistă și Italia fascistă au un „destin comun”

     
   Intrarea sa în cel de-Al Doilea Război Mondial alături de Germania lui Adolf  Hitler a făcut din Italia o țintă pentru atacurile Aliaților, ceea ce a dus în final la căderea dictaturii fasciste mussoliniene și moartea lui.




Comunismul (Stalinismul)     

Iosif Vissarionovici Stalin(1922-1953)


       Regimul totalitar apare in URSS în urma Războiului Civil din 1917. Se instaurează regimul comunist în frunte cu Lenin. Apoi după ce moare Lenin în 1924, în fruntea PCUS (Partidul Comunist al Uniunii Sovietice) vine Stalin. Pentru a-și consolida puterea și prestigiul intern al regimului, structurile speciale ale securității lucrează activ și formează lagăre de concentrare, structuri de reprimare și expropiere pentru a grăbi procesul de colectivizare și formare a kolhozurilor – adică implimentarea scopurilor politice pe plan intern.

      În stat exista un singur partid la putere și alte partide au fost suprimate pentru a nu face concurență. Insa, majoritatea deciziilor erau luate individual de către Stalin, care reușește să instaureze cultul personalității. Inciuda tututror nedreptăților regimului comunist (au murit milioane de oameni, expropiați de bunuri, etc.)totuși el se promova a fi un partid al umanității, dreptății și libertății.



     Stalinismul este interpretarea lui Josif Visarionovici Stalin a doctrinei marxist-lenininste.Stalinismul se deosebește de nazism prin faptul că acesta este împotriva rasismului,xenofobiei și antisemitismului pe când nazismul le încurajează. Stalinismul se mai deosebește de nazism prin atitudinea anti-capitalistă,anti-imperialistă și anti-burgheză


      Cultul personalității lui Iosif Stalin a devenit un element important al culturii Uniunii Sovietice începând cu 1929, după o celebrare grandioasă a celei de-a 50-a aniversări a lui Stalin.
  
     Presa sovietică încerca să îl prezinte pe Stalin drept o figură paternă grijulie și totuși puternică iar populația sovietică drept "copii săi". Interacțiunile dintre Stalin și copii a devenit un element-cheie al cultului personalității. Stalin se implica adesea în campanii publice în care oferea cadouri copiilor sovietici de etnii diferite. Începând cu 1935, fraza "Mulțumim Tovarășe Stalin pentru o copilărie fericită!" apărea deasupra ușilor creșelor, orfelinatelor și școlilor din întreaga țară iar copiii scandau această frază în timpul festivalurilor.



      Imaginea lui Stalin de părinte a fost un mod în care propaganda sovietică căuta să incorporeze simbolurile și limbajul tradițional religios în cultul personalității; titlul de "părinte" aparținea în primul și în primul rând lui Stalin și nu preoților ortodocși ruși. Cultul personalității a adoptat și tradițiile creștine și ideea icoanelor prin utilizarea de parade și imagini staliniste. Aplicând diferite aspecte religioase în cultul personalității, presa spera să îndrepte devotamentul populației de la Biserică spre Stalin.












     Prin urmare, dictaturile secolului XX au avut numeroase consecinte asupra evolutiei regimurilor politice, asupra istoriei mondiale, reprezentand modele produse de abuzul de putere. Desi greu de privit si acceptat din perspectiva democratica actuala, ororile ce au avut loc cu mai putin de un secol vor fi permanent amintite ca perioade de cenzura, de frica si de degradare umana, momente in care cultul personalitatii si ideile propagandiste au fost elemente ce organizau statul din punct de vedere social prin prezentarea unui model utopic al conducatorului si al statului, model ce nu putea fi contestat fara repercusiuni.
     


Bibliografie:

Manual istorie clasa a X-a

Sinteza istorie pentru clasa a X-a(Istorie moderna si contemporana)-Editura ALL EDUCATIONAL





           .


   

Comentarii

Trimiteți un comentariu